Erupție spectaculoasă a Vulcanului Fuego. Coloanele de cenușă se ridică la peste doi kilometri (VIDEO)
Norii de cenușă formați în urma exploziilor și scurgerilor de lavă de la Vulcanul Fuego au determinat autoritățile din Guatemala să închidă pentru câteva ore cel mai mare aeroport din Guatemala și o autostradă, potrivit AFP, citează Agerpres. Coloană de cenuşă se ridică la mai bine de doi kilometri și există riscul unor noi avalanşe de material arzând, a avertizat institutului național de vulcanologie. Populația nu a fost evacuată.
Imaginile surprinse cu erupția spectaculoasă au umplut rețelele sociale.
"Aeroportul internaţional La Aurora din capitala ţării a fost închis temporar duminică dimineață, din cauza "prezenţei cenuşii" în apropierea pistei", a comunicat Autoritatea aeronautică civilă.
Două zboruri au fost redirecționate, iar mai multe curse au înregistrat întârzieri. Câteva ore mai târziu, aeroportul a fost redeschis.
"Am decis să reluam operaţiunile, deoarece un vânt de la nord la sud" a împrăştiat cenuşa, a declarat directorul Autorităţii, Francis Argueta, într-un mesaj video postat pe reţelele sociale.
Și o autostrada care leagă sudul şi centrul ţării a fost închisă duminică din cauza erupţiei vulcanului Fuego, cel mai activ vulcan din America Centrală. Fuego, cu o înălţime de 3.763 de metri şi situat la aproximativ 35 de kilometri de capitala Ciudad de Guatemala, a început sâmbătă seară o noua fază de erupţie, însoţită de explozii, scurgeri de lavă şi nori de cenuşă, a anunţat Institutul naţional de vulcanologie.
Erupţia întreţine o "fântână incandescentă" de lavă la peste 300 de metri deasupra craterului şi o coloană de cenuşă care se ridică la mai bine de doi kilometri, potrivit institutului de vulcanologie care a avertizat şi despre noi avalanşe de material arzând.
În satul indigen Alotenango, situat la nouă kilometri est de vulcan, locuitorii au asistat sâmbătă seară la o erupţie bruscă de lavă care a înroşit cerul.
"Oamenii sunt obişnuiţi şi văd asta ca pe ceva normal", a declarat pentru AFP Demetrio Pamal, un fermier maya de 28 de ani.
Protecţia civilă nu a ordonat evacuări preventive, dar rămâne vigilentă, a declarat pentru AFP purtătorul său de cuvânt, Rodolfo Garcia.
La 3 iunie 2018, Fuego a provocat o avalanşă de material arzând care a măturat oraşul San Miguel Los Lotes şi a acoperit o parte a unui drum, făcând 215 de morţi şi un număr similar de dispăruţi. Alţi doi vulcani sunt activi în Guatemala: Santiaguito (vest) şi Pacaya, la 20 de kilometri sud de capitală.