Presiunea protestelor din China. După trei ani, s-a renunţat la aplicaţia prin care erau monitoriza cetăţenii
La o săptămână după ce a anunţat că renunţă la măsurile restrictive anti-COVID, autorităţile din China mai fac un pas în urmă. S-a renunţat şi la aplicaţia prin care erau monitorizaţi oamenii în timpul carantinei. Decizia vine după valul de proteste, desfăşurate zile la rând, în mai multe oraşe ale ţării.
Timp de trei ani, aplicația a urmărit oamenii pentru a vedea dacă au călătorit în zone cu potențial de risc ridicat și a fost una dintre principalele elemente ale politicii chineze de combatere a pandemiei de coronavirus.
Oamenii erau obligați să-și introducă numărul de telefon în aplicație, iar aceasta stabilea, apoi, dacă aveau voie să călătorească sau să participe la evenimente publice.
Iar în condiţiile în care, săptămână trecută, a fost anulată restricţia privind călătoriile, rolul aplicaţiei este absolut neesenţial. Chiar şi aşa, vestea i-a bucurat pe mulţi dintre chinezi. Oamenii şi-au exprimat emoţiile pe reţelele sociale.