GROAZNIC! Incendiu violent într-un oraș francez. Cel puțin zece persoane au murit, dintre care cinci copii (VIDEO)
Un incendiu violent dintr-un imobil din Vaulx-en-Velin, în suburbia nord-estică a orașului Lyon, ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri, s-a soldat cu zece morți, dintre care cinci copii, și paisprezece răniți, dintre care „patru în stare de urgență absolută", a anunțat prefectura din Rhône, potrivit AFP, citează hotnews.ro.
„Bilanțul este, din păcate, definitiv: 10 persoane au murit, dintre care cinci copii cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani, într-un incendiu ale cărui cauze sunt necunoscute. Ancheta le va putea stabili", a declarat ministrul de Interne, Gerald Darmanin.
„Este un șoc, bilanțul este extrem de grav (...) Am vorbit cu președintele Republicii", a declarat el, înainte de a părăsi prefectura din Paris pentru a se deplasa la fața locului.
Incendiul, a cărui „origine este necunoscută", este „acum stins", potrivit comunicatului prefecturii.
Un amplu perimetru de securitate a fost desfășurat în cartierul de locuințe, situat într-un cartier în curs de renovare urbană, iar serviciile de urgență acționează la fața locului cu un număr mare de ambulanțe și vehicule de intervenție.
Flăcările au pornit de la parter și s-au extins la etajele superioare. Incendiul a izbucnit la scurt timp după ora 3 dimineața într-o clădire de șapte etaje, la fața locului au intervenit aproape 170 de pompieri, potrivit aceleiași surse. Doi pompieri au fost ușor răniți în timpul intervenției, potrivit prefecturii.
Incendiul a avut loc în cartierul Mas du Taureau, care este în curs de reînnoire urbană după ce a fost mult timp un simbol al problemelor din suburbiile orașului Lyon.
La începutul anilor 2000, orașul a lansat un program de 100 de milioane de euro pentru a realiza un cartier ecologic, pentru a impulsiona magazinele locale și pentru a dezvolta transportul public.