Trei angajați ai Serviciului Vamal și un broker, vizați în dosare de corupție. CNA a efectuat 40 de percheziții
Șefa-interimară a Postului Vamal Chișinău, un șef din cadrul Biroului Vamal Chișinău, un inspector principal și un broker vamal au fost reținuți în această dimineață, după ce ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat 40 de percheziții.
Descinderile au vizat atât angajați vamali, cât și agenți economici. În urma perchezițiilor, patru persoane cu funcție de conducere au fost reținute pentru 72 de ore.
Acestea sunt bănuite că ar fi pretins și primit mijloace financiare de la agenți economici pentru a organiza diminuarea valorii pentru mărfurile introduse în Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al CNA, din grupul de persoane, implicat în acte de corupere, fac parte atât funcționari ai Serviciului Vamal, cât și brokeri și agenți economici, iar sumele pretinse pentru acordarea diferitor facilități pentru unii agenți economici s-ar ridica până la 6 mii de euro.
În cadrul urmăririi penale și a măsurilor speciale de investigație, au fost constatate mai multe episoade în care valoarea mărfii introduse în vamă era diminuată cu până la 50 la sută, iar din taxele neachitate funcționarul vamal încasa un comision în mărime de 10-15%.