Spre atenția consumatorilor care vor să beneficieze de compensații. Precizările ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale
Persoanele care vor să beneficieze de compensaţii pentru curent şi gaz în decembrie, dar încă nu s-au înregistrat, o pot face până în data de 24. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marcel Spatari.
El a precizat că familiile care au făcut anumite greşeli atunci când s-au înscris în sistem pot solicita ca să facă modificări. Până acum, circa 5 000 de persoane au depus astfel de cereri.
"Aceste cereri vor fi recalculate. În mare parte, modificările care au fost făcute pe parcursul lunii decembrie, sunt în favoarea consumatorilor şi în facturile pentru luna decembrie, pentru multe familii, compensaţiile vor fi mai mari decât pentru luna noiembrie. ''
În ultimele săptămâni au fost făcute modificări la metoda de calcul a categoriei de vulnerabilitate, în special în ceea ce priveşte familiile care au copii mici.
"În metodologia veche, familiile cu bebeluşi, care primeau indemnizaţii pentru concediul de maternitate erau defavorizate pentru că indemnizaţia venea într-o singură lună, dar ea venea de fapt pentru patru luni ale concediului. De aceea, această indemnizaţie este împărţită la patru în calculul venitului gospodăriei. ''
Totodată, a fost micşorat pragul de cheltuieli pentru categoria medie - de la 20 la 15 la sută din venituri. Adică, gospodăriile pentru care energia reprezintă mai mult de 15 la sută din venitul disponibil vor primi cel puţin categoria medie.
Cei care nu au indicat niciun venit, nu sunt înregistraţi drept şomer şi nu beneficiază de nicio indemnizaţie din partea statului, dar au un consum mare de resurse energetice, vor primi cel mult categoria medie. Statul îi va verifica însă suplimentar. Anterior, autorităţile au anunţat că sunt peste 10 mii astfel de cetăţeni. Modificările îi vizează şi pe consumatorii care sunt debranşaţi de la căldura centralizată şi au sistem autonom de încălzire.
"Pentru aceşti consumatori, dacă noua metodologie este defavorabilă, adică rezultă facturi mai mari decât după vechea metodologie, vor fi aplicate compensaţii maxime. Noi am decis acest lucru să fie universal, indiferent de categoria de vulnerabilitatea a cestor consumatori. Dacă după noua metodologie va fi un consum mai mic decât după vechea, atunci compensaţia va fi medie. ''
Cei care au primit facturi pentru curent la începutul lunii decembrie în care nu s-au regăsit compensaţiile le vor primi ulterior. Pe platforma compensatii.gov.md s-au înregistrat până acum circa 700 de mii de persoane.