Viscolul secolului. 57 de oameni au murit în SUA din cauza ninsorii şi a frigului
Furtuna masivă de zăpadă a făcut zeci de victime în Statele Unite. Potrivit presei americane, cel puţin 57 şi-au pierdut viaţa. Autorităţile au avertizat că bilanţul victimelor ar putea încă să mai crească.
Statele din nordul și estul țării sunt printre cele mai afectate, în special New York, unde bilanțul victimelor a ajuns luni la 28 de morți.
Americanii din vestul statului New York se chinuie să găsească alimente, medicamente și alte produse de primă necesitate după ce viscolul considerat istoric a blocat drumurile și a întrerupt curentul electric, ceea ce a forțat multe supermarketuri și farmacii să se închidă.
Orașul Buffalo a fost îngropat sub cantități impresionante de zăpadă. Furtuna a fost numită „viscolul secolului” de către guvernatorul statului New York, care a avertizat că ninsorile, vântul și temperaturile scăzute vor continua și în zilele următoare.
Vremea extremă a forțat anularea a peste 15.000 de zboruri în ultimele zile, inclusiv a 2.700 luni, potrivit autorităților. În întreaga țară, mii de persoane au așteptat în aeroporturi pentru a-și reprograma zborurile sau pentru a-și găsi bagajele.
Aeroporturile din toate statele americane au avut de suferit din cauza anulărilor și întârzierilor, inclusiv cele din Denver, Atlanta, Las Vegas, Seattle și Chicago, potrivit datelor oferite de autorități.