Zelenski lansează obiectivele anului 2023 pentru Ucraina: Trebuie să menținem o înțelegere comună
Volodimir Zelenski lansează obiectivele anului 2023 pentru Ucraina. Ţara își pregătește, cu determinare, forțele de securitate, iar lucrurile importante demarează chiar din această săptămână, spune Zelenski. În scurt timp liderul de la Kiev îi va adresa Radei Supreme mesajul său anual cu privire la situația internă şi cea externă din Ucraina.
"Intrăm în anul următor și trebuie să menținem o înțelegere comună a obiectivelor noastre naționale. Desigur, este vorba despre eliberarea pământului nostru de inamic, restaurarea Ucrainei, întoarcerea poporului nostru acasă, apropierea de partenerii cheie, deschizând noi oportunități pentru Ucraina în lume. Este obiectivul pentru viitorul apropiat nu doar pentru stat, ci și pentru fiecare dintre noi", a spus Zelenski.
Iar viceministrul de Interne a raportat daunele provocate de armata rusă pentru infrastructură ucraineană: de la începutul războiului au fost distruse 35.000 de obiective, dintre care 702-ouă sunt obiective de infrastructură critică: substații electrice, poduri, conducte de gaz, etc. Principalele direcții de atac sunt regiunile Dnepropetrovsk și Donețk. Totodată nu contenesc bombardamentele din regiunile Zaporojie, Sumy, Harkiv și Herson.
Armata rusă a tras, în noaptea de marţi spre miercuri, la Dnepropetrovsk de opt ori cu rachete Grad și cu artilerie grea. Potrivit șefului administrației regionale, Valentin Reznicenko, obuzele au avariat zece case, un magazin, un automobil, patru conducte de gaz, două linii electrice și un complex de panouri solare. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
La Harkiv un om a fost rănit cu schije și spitalizat după bombardarea orașului în dimineaţa de miercuri. Primarul Igor Terehov a îndemnat localnicii să rămână în adăposturi.
Datele ONU arată că de la începutul războiului din Ucraina 6.884 de civili au murit şi încă aproape 11 mii au fost răniți. Organizaţia a lansat un avertisment de catastrofă umanitară iminentă, din cauza atacurilor asupra centralelor termice și electrice.
Între timp, prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmâgal, a declarat că, inclusiv de sărbători, riscul bombardamentelor persistă, însă dacă acestea nu vor fi, atunci deconectări de urgenţă de la reţelele electrice nu se vor produce.
"Înțelegem că Rusia se pregătește să continue atacurile asupra sistemului energetic ucrainean. Așa că suntem în alertă zilnică, în cazul unor noi bombardamente masive. Acest lucru se poate întâmpla într-o zi: astăzi, mâine sau chiar în noaptea de Revelion. Vreau să subliniez că, în absența bombardamentelor, sărbătorile de Anul Nou vor trece fără deconectări de avarie", a spus Denis Șmâgal.
Compania Ukrenergo a declarat că deficitul de curent în sistem a scăzut ușor, pentru că a crescut producția la centralele electrice, iar capacitățile disponibile nu sunt suficiente pentru a satisface tot necesarul de energie electrică din Ucraina. În capitala Kiev situația privind alimentarea cu energie treptat se stabilizează.