Mai multe persoane care intenționau să aducă bunuri în țară, eventual pentru a le oferi în dar în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost obligate să se dezică de ele, întrucât la transportarea acestora au fost încălcate regulile vamale.
Astfel, funcționarii postului vamal Leușeni au prevenit câteva tentative de transportare ilicită a bunurilor.
Într-un caz, vameșii au depistat, în habitaclul unei mașini, accesorii pentru telefoane, articole pirotehnice și două biciclete electrice (presupuse a fi din carbon), toate nedeclarate controlului vamal.
Î ntr-un alt mijloc de transport, a fost depistat un lot comercial de articole textile, nedeclarate organului vamal.
Toate mărfurile au fost ridicate, iar persoanele responsabile riscă să fie sancționate contravențional pentru încălcarea regulilor vamale.