Două persoane, salvate de angajații IGSU după ce au căzut în apa bazinelor acvatice
În ultimele 24 de ore două persoane au fost salvate după ce au căzut în apa bazinelor acvatice.
Primul caz în care a fost necesară intervenția salvatorilor a fost înregistrat într-un bazin acvatic din apropierea orașului Râșcani. Aici un bărbat în vârstă de 43 de ani s-a prăbușit sub gheața subțire a izului după ce a decis să pescuiască, aflându-se pe podul de gheață extrem de subțire.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat pe 31 decembrie la ora 13.00. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori din cadrul secții situații excepționale Râșcani, care au stabilit că bărbatul s-a prăbușit la distanță de aproximativ 40 metri de la mal.
În scurt timp angajații IGSU au reușit să aducă omul la mal. Acesta a primit îngrijiri de vigoare fără a de a fi necesară spitalizarea în instituție medicală. La moment viața persoanei este înafara oricărui pericol.
Un alt caz, de această dată cu implicarea unui minor în care a fost necesară ajutorul salvatorilor a fost înregistrat la lacul Valea Morilor din municipiul Chișinău. Incidentul a avut loc pe 31 decembrie la ora 14:47.
Un băiat în vârstă de 12 ani a alunecat și a căzut în apă în timp ce se afla în preajma bazinului acvatic. Cazul a fost observat de salvamarii Stației de Salvare pe apă nr.1 care de urgență au întreprins acțiuni de salvare. Băiatul a fost scos din apă viu și nevătămat, fără de a avea nevoie de îngrijiri medicale.
În acest context Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să nu meargă sau să pescuiască pe gheața extrem de fragilă a bazinelor acvatice pentru a nu-și pune viața în pericol. În condiții de temperaturi ridicate, podul de gheață este foarte subțire și aflarea pe aceasta reprezintă un pericol iminent pentru viață.
Atenționarea salvatorilor vine și pentru oamenii care au în grijă minori. Aceștia sunt îndemnați să-și supravegheze copii strict în special în preajma lacurilor și râurilor din țară. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 43 situații de risc.