CSE: Moldovagaz, scutită de penalități pentru neachitarea datoriilor
Moldovagaz a fost scutită de răspundere contravențională și penalități pentru nerespectarea prevederilor legale de plata drepturilor de import aferente gazului natural transportat pe parcursul lunilor aprilie - octombrie 2022. Decizia a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.
Potrivit deciziei CSE, a fost prelungit, până la 31 ianuarie 2023, termenul de plată a drepturilor de import de către Moldovagaz al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul perioadei aprilie – decembrie 2022.
De asemenea, CSE a aprobat unele ajustări privind importul păcurii, a produselor petroliere, rumegușului, deșeurilor și a resturilor de lemn pentru fabricarea biocombustibililor solizi, în concordanță cu noul Nomenclator Combinat a mărfurilor, care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie curent.