Medicii ruși denunță abuzurile față de Alexei Navalnîi. I-au trimis lui Vladimir Putin o scrisoare cu învinuiri
39 de medici din Rusia i-au cerut lui Vladimir Putin să înceteze abuzurile la care este supus Alexei Navalnîi în închisoare. Avocații opozantului rus susțin că acesta are febră şi tuşeşte, iar responsabilii penitenciarului nu îi permit să primească medicamentaţia necesară. Cu toate acestea, Navalnîi a fost trimis în izolare pe 31 decembrie pentru că s-ar fi spălat pe față cu 30 de minute mai devreme decât era stabilit.
Este pentru a 10-a oară când activistul civic este pedepsit în acest fel din 2021, când a fost condamnat la închisoare, iar de fiecare dată când iese de acolo, slăbește cu 3,5 kilograme.
În aceste condiții, 30 de medici i-au trimis o scrisoare deschisă lui Vladimir Putin în care îl acuză de comportament nepotrivit, ceea ce a dus la îmbolnăvirea lui Navalnîi.
"Cerem să i se permită să fie examinat de medici civili, iar, în cazul unor simptome, să fie spitalizat pentru examinare şi tratament complet. Evident, din punct de vedere medical, Aleksei nu primeşte suficientă asistenţă medicală, iar izolarea sa într-o celulă disciplinară este absolut contraindicată pentru afecţiunea sa", susţin semnatarii scrisorii. "Nu putem şi nu avem dreptul să privim cu braţele încrucişate atacurile deliberate asupra sănătăţii politicianului Aleksei Navalnîi", se menţionează în scrisoarea deschisă, semnată de 39 de medici şi care a fost publicată pe Facebook.
În opinia lor, "refuzul reprezentanţilor serviciilor penitenciare de a-i furniza lui Aleksei medicamentele necesare reprezintă o ameninţare directă la viaţa sa". Medicii îi amintesc lui Putin că este garantul Constituţiei ruse, care stipulează în Articolul 41 că "fiecare cetăţean", inclusiv deţinuţii, are dreptul la asistenţă medicală.