Focosul cu explozibil al rachetei prăbușite pe teritoriul raionului Briceni, a fost depistat de grupul operativ de documentare IGPF și IG, în timpul cercetării la fața locului, anunță Ministerul Afacerilor Interne.
La locul incidentului a fost solicitată echipa de geniști și a fost extinsă aria de protecție.
În cursul acestei dimineți, patrule de poliție au informat locuitorii localităților Pavlovca și Larga să păstreze distanța și să nu se apropie de zona de securitate impusă de autorități pentru protecție.
De asemenea, a fost blocat accesul către zona în care va avea loc detonarea.
Totodată au fost informate și autoritățile ucrainene în legătură cu existența explozibilului provenit din focosul rachetei prăbușite.
Din datele preliminare, focosul rachetei este alimentat cu aproximativ
80 de kilograme de material explozibil, precizează MAI.