După o perioadă de temperaturi modeste, de mâine se încălzeşte simţitor. Meteorologii au anunţat pentru mâine maxime de până la 10 grade Celsius în nordul ţării, 11 grade vor fi în centrul republicii, iar la sud se vor înregistra 12 grade.
Miercuri, joi şi vineri temperaturile vor creşte cu trei grade şi vor ajunge până la maxim 15 grade Celsius.
Abia în weekend timpul se va răci uşor, ajungând mai aproape de nivelurile termice normale acestei perioade. Sunt posibile precipitaţi sub formă de ploaie şi ninsoare, în special, în nordul şi centrul ţării.
Presiunea atmosferică se menţine ridicată, iar vântul va bătea din direcţia sud-est.