Un grup criminal este cercetat penal pentru 11 cazuri de escrocherie cu carduri bancare. Suspecții, 6 bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 71 ani, locuitori ai Capitalei, contactau victimele telefonic, prezentându-se drept angajați ai băncii.
Sub pretextul că cineva ar încerca să le scoată banii de pe cardul bancar, aceștia le propuneau oamenilor să securizeze cardul. Ei le solicitau datele și codurile confidențiale, după care le extrăgeau mijloacele bănești.
Suspecții au sustras aproximativ 500 de mii de lei.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și ridicat mai multe telefoane mobile, carduri bancare și alte acte ce le demonstrează complicitatea lor la comiterea infracțiunii.
Doi dintre suspecți au fost reținuți și au fost plasați în arest pentru 30 de zile, iar patru dintre figuranți au fost anunțați în căutare de către organele de drept.
Pentru faptele comise, membrii grupului r iscă închisoare de la 4 la 8 ani.