Amenințări și focuri de armă într-un local din Soroca. Un tânăr, reținut, iar alți doi sunt cercetați penal
Focuri de armă într-un local din orașul Soroca. Împușcătura a fost declanșată în urma unui conflict apărut între un grup de persoane. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Un tânăr de 27 de ani a fost reținut, iar alți doi sunt cercetați penal în stare de libertate, fiind suspectați de huliganism.
Potrivit poliției, totul s-a întâmplat noaptea trecută, atunci când câțiva clienți ai unui local din Soroca s-au certat. Agentul de pază al localului ar fi aplanat conflictul, însă, un tânăr de 27 de ani a plecat de la fața locului amenințând că va reveni mai târziu pentru a se clarifica.
La scurt timp, s-a apropiat un automobil din care au coborât doi indivizi, unul dintre ei cu o armă de vânătoare în mână. Cei doi s-au îndreptat în direcția unui grup de persoane. Un bărbat de 32 de ani, client al localului, a observat arma și a încercat să o ia, însă în acel moment s-a declanșat o împușcătură. În timpul altercației, bărbatul care venise cu arma a scăpat-o jos, după care a urcat în mașină și a plecat.
În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că bănuiții în acest caz sunt doi frați de 27 și 32 de ani și un amic de-al lor de 32 de ani, toți locuitori ai orașului Soroca. Arma era deținută ilegal.
Poliția a inițiat o cauză penală pentru huliganism, iar tânărul care ar fi amenințat persoanele cu arma a fost reținut pentru 72 de ore.