Un grup de copii din regiunea Harkov, nevoiţi să facă lecţii într-o colibă din cauza războiului
Un grup de copii din satul Gontarovka din regiunea Harkov sunt nevoiţi să facă lecţii într-o colibă din cauza invaziei Rusiei. În luna martie a anului trecut, localitatea a fost ocupată de trupele ruseşti şi deşi ulterior a fost eliberată, şcoala continuă să activeze de la distanţă. Internetul funcţionează însă doar pe deal, aşa că elevii şi-au construit o colibă în care se adună pentru a asculta lecţiile predate de profesorii lor.
"Stăm aici câte două - trei ore, iar câteodată câte o oră. De când s-a răcit nu mai putem sta mult timp, maximum o oră", a spus un elev.
Copiii spun că fiecare dintre ei au contribuit câte puţin pentru a construi coliba şi sunt fericiţi că au avut această idee:
"Am adus de acasă nisip şi apă şi am turnat. De acolo am tăiat trunchiuri de copaci".
"În colibă stăm, discutăm, profesoara ne arată totul, facem lecţii, ne trimite teme pe acasă, iar noi îi arătăm ce am făcut".
Directorul şcolii apreciază gestul copiilor care au muncit la construcţia colibei.
"Am fost impresionată de ideea copiilor. Nu m-am aşteptat că singuri vor putea construi aşa ceva. Ei şi-au dorit să ne vadă, să discute cu noi pentru că le lipseşte mult comunicarea faţă în faţă", a declarat LUDMILA MIRONENKO, directoarea şcolii.