Medici de la Dumnezeu. Au recuperat mâna stângă a unui pacient, amputată după un accident rutier
Un tânăr de 18 ani din Ştefan Vodă a avut marele noroc să dea peste medici cu har. În urmă cu opt ani a fost implicat într-un grav accident rutier. Atunci i-a fost amputată mâna stângă. Medicii au reuşit să o conserveze într-un termocontainer, iar după ceva timp i-au reîmplantat-o.
Au urmat ani de terapii şi consultaţii la medici, internări şi intervenţii chirurgicale. După opt ani, medicii Anatolie Calistru, Igor Șapovalov, Vladislav Gladun, Maxim Țarălungă au fost cei care, prin eforturi comune, au reuşit, în cele din urmă să-i recupereze nu doar fizic mâna stângă, dar şi să-i redea 90 la sută din funcţii şi sensibilitate.
”Vreau să spun un mare mulțumesc medicilor, bunelului și întregii familii care m-au susținut foarte mult. Ei mi-au dat speranța ca să-mi revin, pentru că nu-mi imaginez cum aș fi fără o mână, cum m-aș descurca. Acum pot să ridic greutăți, să duc pachete grele, să ridic haltere, am o viață normală”, a spus David Prutean, pacientul de 18 ani.