canal tv
Un băiat de 3 ani a fost scos de sub ruinele unui bloc din Hatay de către echipa salvatorilor moldoveni, plecați în misiune în Turcia.
Potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, copilul s-a aflat, timp de patru zile, sub dărâmăturile blocului, pus la pământ de cutremurul de luni dimineață. Salvatorii au utilizat mijloace specializate de căutare, iar după ce au stabilit că acesta se afla blocat în construcția puternic avariată au reușit să-l scoată viu și nevătămat.
Copilul a fost preluat de medici. Cel mai probabil, băiatul a fost protejat în timpul dezastrului de una dintre rude, care din păcate a fost găsită fără suflare sub dărâmături, alături de cel mic.
Amintim că, echipa de salvatori din Republica Moldova a început misiunea de căutare-salvare, în această dimineață, după ce li s-a atribuit sectoare de intervenție în cea mai afectată zonă de seism, provincia Hatay din Turcia.