Incredibil: Un bărbat a lovit cu pumnii o femeie de 69 de ani, în plină stradă, pentru a-i sustrage geanta (VIDEO)
Embed:
canal tv
A lovit-o în față și i-a sustras banii, actele și telefon mobil. La asemenea gest a recurs un individ de 47 de ani față de o femeie de 69 de ani din Orhei.
Victima a alertat poliția, comunicând că, în timp ce se deplasa pe o stradă din oraș, o persoană necunoscută i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feței și i-a sustras geanta în care se aflau bunuri personale.
La scurt timp, oamenii legii au identificat și au reținut făptașul. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 47 de ani, originar din același oraș, anterior judecat pentru infracțiuni similare.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. În cadrul audierilor acesta și-a recunoscut vina.
Pentru ilegalitatea comisă, individul riscă până la 7 ani de detenție cu/sau fără amendă de până la 67.500 de lei.