Mesajul Maiei Sandu de Ziua Naţională a Lecturii: Vreau să creștem în țara noastră noi generații de lideri (VIDEO)
Embed:
Preşedintele Maia Sandu a lansat o invitaţie la lectură pentru mici şi mari, indiferent dacă sunt de la sate sau de la oraşe. Iniţiativa vine în contextul demarării Campaniei naţionale de promovare a lecturii "Cartea Deschisă".
În apelul către iubitorii de lectură, şeful statului a accentuat că pentru asta nu e nevoie de mult. Doar de un spaţiu prietenos, entuziasm, pasiune şi sete de a descoperi.
"Cititorii sunt lideri - vreau să creștem în țara noastră noi generații de lideri - inteligenți, creativi, liberi în gândire, capabili să se adapteze în orice circumstanțe și să devină competitivi oriunde în lume", a mai transmis Maia Sandu.
În ţara noastră, în 14 februarie, dată la care marcăm ziua marelui poet Grigore Vieru, este marcată şi Ziua naţională a lecturii. Campania
„Cartea Deschisă” este susținută de Președinția Republicii Moldova, Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Muzeul Național al Literaturii Române și uniunile de creație.