Igor Grosu: Obiectul suspect, surpins marţi deasupra oraşului Soroca, ar putea fi de provenienţă rusească
Obiectul suspect, despre care se presupune că ar fi un balon meteorologic şi care a fost surpins marţi deasupra oraşului Soroca, ar putea fi de provenienţă rusească. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului. Igor Grosu precizează că informaţiile despre dispozitivul din cauza căruia spaţiul aerian a fost închis pentru trei ore au fost transmise autorităţilor de la noi de omologii din Ucraina. Oficialul nu exclude că este vorba chiar despre o dronă rusească.
"Da, e fie o dronă, fie un dispozitiv care efectuează nişte măsurări la o anumită distanţă, înălţime, asta a fost informaţia care a parvenit de la colegii noştri ucraineni. După care armata naţională au identificat-o şi au fost anunţaţi colegii români pentru că se deplasa în direcţia Sud, Sud-Vest. De asta am avut nevoie de acel scurt timp ca să securizăm spaţiul aerian", a spus Igor Grosu.
Igor Grosu a recunoscut că autorităţile au avut o comunicare defectuoasă referitoare la motivele închiderii spaţiului aerian, fapt care acreat o panică în rândul pasagerilor. În contextul incidentului de ieri, şeful Centrului Meteorologic din Chişinău, Lidia Treşcilo, a declarat pentru Publika TV că ţara nostră nu mai foloseşte baloane meteorologice pentru măsurări meteo de mai bine de 20 de ani şi că nici nu are acum resurse finaciare pentru a le cumpăra. Centrul Meteo de la noi se ghidează după prognozele mondiale sau de cele care vin de la cea mai apropiată staţie de măsurări şi care utilizează inclusiv baloane meteorologice.
"Balonul se ridică şi la distanţe de 15- 20 de kilometri, iar ideea este că el nu zboară, de exemplu, doar desupra Moldovei. El se duce în direcţia vântului, iar când ajunge deja unde trebuie şi face măsurătorilor, el se sparge din cauza presiunii, iar jos cade acel senzor pe care îl are", a menționat LIDIA TREȘCILO, şeful Centrului Meterologic.
Lidia Treşcilo mai spune că dacă ar fi fost vorba de un balon meteorologic, toate autorităţile sunt informate despre acest lucru. Mai mult, ea spune că astfel de dispozitive nu sunt periculoase.
"Atunci când sunt lansate aceste baloane, toate autorităţile din aviaţie sunt informate, cum ar fi Moldatsa, nu este posibil ca pur şi simplu să lansezi un balon şi să nu anunţi pe nimeni. Acest lucru se întâmplă pentru ca balonul să nu ajungă în drumul avioanelor, de exemplu", a spus şeful Centrului Meterologic.