Zelenski dezvăluie care ar fi principalul motiv pentru care Rusia ar vrea să controleze Chișinăul
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu că planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei, descoperit de serviciile de informaţii ucrainene, a fost confirmat după aceea şi de ţările europene şi se leagă de dorinţa Moscovei de a avea sub control aeroportul din Chişinău pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria, notează hotnews.ro.
Zelenski a reamintit că a primit informaţii de la serviciul său de spionaj că Rusia vrea să profite de faptul că Moldova nu este nici membră NATO, nici membră UE şi să înlocuiască conducerea pro-occidentală a Moldovei.
„Am transmis această informaţie preşedintei Maia Sandu. Ea a fost confirmată şi de ţările europene la scurt timp după aceea”, a arătat Zelenski.
Preşedintele ucrainean a fost întrebat într-un interviu pentru „La Repubblica” cum ar reacţiona dacă preşedinta Maia Sandu i s-ar adresa şi i-ar cere ajutorul.
El a explicat de ce ar fi interesaţi ruşii să preia controlul asupra Chişinăului - principalul interes îl reprezintă aeroportul.
„Ruşii plănuiesc toate acestea de mult timp. Cu toate acestea, Moldova şi Rusia nu au o frontieră de stat comună. Deci, cum ar trebui să-şi pună în aplicare planul (de a deschide dinspre Moldova un nou front în Ucraina - n.r.)? De unde ar urma să trimită acolo trupele şi echipamentul lor? Ruşii au nevoie de aeroporturi pentru asta. Dar acum există un singur aeroport în Moldova, în capitala Chişinău. Aşa că trebuie să folosească acest aeroport şi toate resursele Transnistriei”, a explicat Volodimir Zelenski.
El a mai spus că preşedinta Maia Sandu nu i-a cerut niciodată ajutorul, dar i-a mulţumit pentru informaţii.
„Ea cunoaşte foarte bine situaţia noastră. Ucraina va fi întotdeauna gata să ajute Moldova”, a asigurat Volodimir Zelenski.
Kremlinul a declarat luni că relațiile cu Republica Moldova sunt foarte tensionate și a acuzat liderii de la Chișinău că urmăresc o agendă anti-rusă după ce președintele Maia Sandu a declarat lunea trecută că Moscova a elaborat un plan de destabilizare a țării sale, relatează Reuters.
„Relațiile noastre cu Republica Moldova sunt deja foarte tensionate”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.