Nevoită să poarte toată viața perucă după un groaznic accident de muncă. Este istoria tristă a Mariei Basist de 35 de ani căreia i-a fost smuls scalpul la fabrica de prelucrare a lemnului unde lucra. Tot atunci, ea și-a pierdut și o mână. Datorită doctorilor de la Institutul de Medicină Urgentă femeia a primit o nouă şansă la viaţă. Ea a fost salvată printr-o metodă care nu a mai fost niciodată practicată în ţara noastră. Medicii au prelevat câteva ţesuturi din organismul femeii pe care le-au transplanta pe craniu.

"Scalpul a fost scos cu totul, osul era gol. Toate ţesuturile erau mai încoace. Era foarte dificil, deoarece osul era gol, sângera şi dacă nu se acoperă osul, se asociază infecţia şi pacientul decedează de meningită. În afara de aceasta am mai prelevat piele de pe coapsă ca să acoperim, aici este pielea de pe coapsă, iar de desubt este epiplomul din abdomen prelevat", a spus ANATOLIE CALISTRU, şef secţie microchiurgie Institutul de Medicină Urgentă.

În prezent, Maria Basist are un program strict pentru controalele de rutină la medicul care i-a salvat viaţa. Femeia spune că nici acum nu a înţeles cum mai exact s-a produs accidentul de muncă.

"Lucram la o fabrică de prelucrare a lemnului şi acolo era un aparat care nu era securizat şi mi-a atins mâna, apoi părul. Părul până aici era, dar cum l-a aninat nu ştiu, că era prins", a spus femeie.

După accidentul de la locul de muncă, Maria Basist a primit o despăgubire de la angajator de doar 20 de mii de lei și o perucă. Ea este nevoită să-şi schimbe peruca o dată la trei luni.

"Mi-a promis că îmi va oferi despăgubire o cameră în cămin, că va avea grijă de mine toată viaţa, că peruci el îmi va cumpăra, dar firma s-a vândut, el şi-a schimbat numărul de telefon şi nu dau de el. Mi-a achitat vreo 15-20 de mii de lei, dar a spus că va achita mai mult, cât nu ţin minte că eram în reanimaţie şi s-a înţeles cu părinţii. Părinţii l-au iertat, au semnat chiar", a spus Maria Basist.

În pofida tuturor celor întâmplate, Maria Basist încearcă să se acomodeze la ritmul de viaţă de zi cu zi. Ea a căsătorit şi creşte un copil: " - Proteza mi-a dat-o statul, dar nu o port. E grea, pun mâna în buzunar şi se rupe buzunarul, greu o pun. Cu proteza când urc în transport public, ea scârțâie, iar dacă e plin se mai lovesc oamenii şi se uită urât că e din fier. Mai bine o las acasă".

Maria Basist a renunțat la traiul în Capitală, a cumpărat o locuinţă într-un sat, iar în primăvară şi va îndeplini visul de a creşte animale şi de a avea propria grădină cu zarzavaturi. Singurul lucru la care nu încetează să spere este cel de a avea o proteză nouă, vis prea costisitor însă.