Doi soți dintr-un sat din Nisporeni, cu vârste de 44 și 51 de ani, au fost condamnați la 12 și 7 ani închisoare pentru trafic de droguri.
Potrivit procurorilor, în aprilie 2019, agentul sub acoperire al autorității de investigație a cumpărat de la învinuit aproape un kilogram de heroină, pe care acesta l-a introdus în Moldova prin contrabandă, din Turcia. Iar învinuita a fost deconspirată în timp ce vindea heroină, în Chișinău.
Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, este cu drept de atac. În ceea ce privește complicii inculpaților, investigațiile continuă.