Maia Sandu, primită de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni (VIDEO)
Președintele țării, Maia Sandu, a fost primită la Palatul Cotroceni de către omologul său român, Klaus Iohannis. Șeful statului se află astăzi la București, într-o vizită de lucru, la invitația președintelui României.
În cadrul discuțiilor dintre cei doi oficiali vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe inițiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, cu beneficii reale și concrete pentru cetățenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul și sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova.
De asemenea, cei doi Președinți vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum și modalitățile de gestionare a efectelor economice, sociale și umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina.
Din delegația de la Chișinău face parte și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, iar pe agendă sunt prevăzute întrevederi și cu alți oficiali români.