Moment de reculegere la şedinţa Primăriei Chişinău în memoria biciclistului Valerian Răilean
Embed:
Moment de reculegere la şedinţa Primăriei Chişinău în memoria biciclistului care a decedat după ce a fost lovit puternic de un automobil lângă Stăuceni. Angajaţii municipalităţii au transmis condoleanţe tatălui băiatului de 12 ani, care munceşte în cadrul Direcţiei Mobilitate Urbană. Edilul Capitalei, Ion Ceban, a declarat că subalternii săi lucrează la un plan amplu privind trasarea benzilor pentru ciclişti şi a cerut ca documentul să fie elaborat cât mai rapid.
''Domnule viceprimar, am putea pe unele trasee despre care am menţionat să aplicăm în regim pilot, după care vedem cum să devină o regularitate. Moartea lui Valerian este o lecţie dură pentru noi toţi, începând de la autorităţile de toate tipurile'', s-a adresat ION CEBAN, primarul Municipiului Chişinău.
Potrivit şefului Direcţiei Mobilitate Urbană, Vitalie Mihalache, în Capitală sunt peste 20 de kilometri de benzi dedicate atât cicliştilor, cât şi transportului public, iar alţi 30 de kilometri vor fi amenajaţi până la finalul acestui an.
De asemenea, sunt peste 19 kilometri de piste pentru cicliști separate, amenajate în parcuri, scuaruri şi pe bulevarde.
Mihalache a precizat că, în curând, pe strada 31 august, va fi amenajată pe carosabil prima pistă în două sensuri pentru bicicliști.