OMOR săvârșit cu o deosebită cruzime în raionul Telenești. Inculpatul, condamnat la ani grei de pușcărie
Un bărbat de 31 de ani, din raionul Telenești, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omor, săvârșit cu o deosebită cruzime.
Inițial, acestuia i se dăduse o pedeapsă de 13 ani și 4 luni de pușcărie. Totuși, pe 15 februarie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Telenești de a i se aplica o pedeapsă mai aspră sub formă de închisoare pe un termen de 30 de ani.
Potrivit procurorilor, crima a avut loc în 2020, atunci când condamnatul, împreună cu un alt învinuit, dar și cu victima au consumat băuturi alcoolice. Între aceștia s-a iscat un conflict, astfel, făptuitorii au dus victima la gunoiștea din extravilanul unui sat din raionul Telenești și l-au lovit de mai multe ori cu capul de un stâlp din beton, după care l-au bătut cu pumnii și picioarele, l-au strangulat, l-au acoperit cu iarbă uscată și i-au dat foc.
Condamnatul a pledat nevinovat.
Sentința este definitivă, dar poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile.
Ccel de-al doilea făptuitor și-a recunoscut vina, cauza penală în privința acestuia fiind disjunsă într-o procedură separată. În 2021, acesta a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare.