Un angajat al MAI, condamnat la trei ani de închisoare. Polițistul este acuzat de trafic de influență
Un angajat al MAI a fost condamnat la trei ani de închisoare, fiind acuzat de trafic de influență. Potrivit cauzei penale, polițistul, în schimbul a 10 mii de euro, a pretins că că poate influența mai multe persoane pentru a permite unui cetățean al Ucrainei să intre în Republica Moldova.
Cauza penală a fost pornită în iulie 2022. Polițistul a acceptat și primit bani în sumă de 3000 dolari SUA și 300 euro (cu condiția că restul sumei va fi transmisă ulterior), în schimbul cărora pretindea că poate determina angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal să permită accesul unui cetățean al Ucrainei.
Promisiune a fost făcută în contextul stării de urgență din țara vecină, care presupunea și interdicția de ieșire din țară a bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani.
Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat 4 luni, iar până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea acesteia în procedură simplificată. Judecarea cauzei a durat 5 luni.
Prin sentință din 24 februarie 2023, instanța a recunoscut vinovat inculpatul și i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții în organele de drept pe un termen de 3 ani.
Pedeapsă suspendată parțial
Potrivit Procuraturii, executarea pedepsei închisorii stabilite inculpatului se suspendă parțial, urmând ca acesta să execute pedeapsa închisorii pe un termen de 1 an și 6 luni în penitenciar de tip semiînchis, iar executarea părții rămase de 1 an și 6 luni a fost suspendată condiționat pe o perioadă de 2 ani.
Totodată, din contul inculpatului s-a dispus confiscarea în folosul statului a contravalorii sumelor rezultate din infracțiune și anume 3000 dolari SUA și 300 Euro.