Prim-ministrul Dorin Recean, într-o vizită de lucru în raionul Briceni
Prim-ministrul Dorin Recean a întreprins vizita de lucru în raionul Briceni cu o discuție cu 25 de primari din regiune. Oficialul a discutat cu aleșii locali despre problema forței de muncă, calitatea drumurilor, lipsa iluminatului stradal și a apeductelor, gestionarea deșeurilor, salarizarea în sectorul public, dotarea instituțiilor sociale și a spațiilor publice.
Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, o altă oportunitate pentru dezvoltarea localităților este programul „Satul european”, lansat de Guvern, precum și valorificarea proiectelor de înfrățire cu localitățile din România, unde există deschidere pentru proiecte comune, dar și posibilitatea de a prelua experiența în scrierea și accesarea proiectelor europene.
„Dezvoltarea durabilă, asigurarea accesului la servicii publice calitative și suportul pentru mediul de afaceri sunt priorități pentru Executiv”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
În total, din raionul Briceni, au fost depuse 10 proiecte în cadrul Programului „Satul European”, pe diverse domenii:
construcția sistemelor de apeduct și canalizare în patru localități - Corjeuți, Drepcăuți, Larga și orașul Lipcani, instalarea iluminatului stradal în satul Criva, elaborarea planului urbanistic în Grimăncăuți și Colicăuți, dotarea instituțiilor de învățământ în satul Cotiujeni, instalarea unei stații fotovoltaice cu capacitatea de 100 kw și dotarea cu echipament de producere a energiei regenerabile în satul Șirăuți, reabilitarea Casei de cultură din satul Slobozia-Șirăuți.
Costul total al finanțării se ridică la peste 23 de milioane de lei. Până în prezent, s-a reușit finalizarea proiectelor în localitățile Drepcăuți, Larga, Criva, Cotiujeni și Șirăuți.