Victorie pentru Arsenal Londra. "Tunarii" au învins-o pe Fulham
Victorie în deplasare pentru liderul din Premier League, Arsenal Londra. "Tunarii" pregătiţi de Mikel Arteta au obţinut cincea victorie la rând, după ce au învins-o, cu scorul de 3-0, pe Fulham, într-o partidă din etapa a 27-a a campionatului englez.
Primul semnal a venit în minutul 17, atunci când Antonee Robinson şi-a trimis balonul în propria poartă, dar gazdele au fost salvate de VAR, pentru un offside. În minutul 21 însă, Arsenal a deschis scorul prin Gabriel Magalhaes.
Liderul din Premier League şi-a mărit avantajul în minutul 26, atunci când a înscris Gabriel Martinelli, iar în prelungirile primei reprize, Martin Odegaard a pus capăt oricărui dubiu în privinţa echipei câştigătoare.
În urma acestui succes, Arsenal a refăcut diferenţa de cinci puncte faţă de ocupanta locului secund în clasament, Manchester City. "Tunarii" au nevoie de victorie şi în returul cu Sporting Lisabona pentru a continua lupta pentru trofeul Ligii Europa. După 2-2 în partida tur, londonezii vor încerca să obţină calificarea în sferturi, joi, în direct la CANAL 5 cu începere de la ora 22:00.
Într-un alt meci disputat în etapa a 27-a, Manchester United a obţinut doar o remiză albă, 0-0, pe Old Trafford în faţa formaţiei Southampton, "lanterna roşie" din Premier League.
Gazdele au evoluat mai mult de o repriză în inferioritate numerică, după eliminarea mijlocaşului brazilian Casemiro, aflat la al doilea său "roşu" după transferul de la Real Madrid la Manchester United şi care riscă acum o suspendare de patru meciuri.