Proiecte importante. Vor fi făcute investiții de milioane pentru securitatea energetică și comunitară.
Două proiecte de securitate energetică, alimentară și comunitară au fost lansate astăzi de guvern. Acestea vor fi implementate de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu suportul financiar al Guvernului Japoniei.
În cadrul acestui proiect, aproximativ 85 de mii de gospodării vor fi ajutate să instaleze sisteme de încălzire cu biomasă, în timp ce producătorii existenți de biocombustibili vor putea accesa granturi. De asemenea, companiile private din sectorul agricol și gospodăriile cu activitate economică vor fi încurajate să adopte tehnologii eficiente energetic.
Potrivit prim-ministrului, o altă componentă importantă a proiectului ține de consolidarea capacității poliției și a actorilor comunitari în sporirea securității la nivel local. Pentru a susține intervenția promptă a poliției în situații de criză, inclusiv în localitățile îndepărtate, vor fi oferite vehicule de poliție bine dotate. De asemenea, polițiștii vor fi echipați cu camere video pentru a detecta și a documenta în mod corespunzător încălcările ordinii publice.
Cel de-al doilea proiect, va contribui la sporirea securității umane a refugiaților ucraineni și a comunităților gazdă din Moldova. Mai exact, proiectul va oferi acces la mijloacele de trai și la oportunități de angajare, inclusiv în agricultură și lanțurile de aprovizionare cu alimente, fapt care îi va ajuta să fie independenți financiar.
Valoarea totală a celor două proiecte lansate de guvern cu sprijinul PNUD și al Japoniei constituie 8,4 milioane de dolari.