Două copile din Capitală, transportate la spital. S-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la un cazan defect
Două copile de 13 și 15 ani au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la un cazan defect, alimentat cu combustibil solid. Cazul a fost înregistrat ieri într-o locuință de pe strada Valea Trandafirilor din Capitală.
Potrivit reprezentanților IGSU, fetele au fost transportate la Institutul Mamei și Copilului. În prezent, starea acestora este satisfăcătoare.
Incendiu în încăpere nu s-a produs. Toate circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor despre necesitatea respectării regulilor de utilizarea a surselor de încălzit locuințele, cum ar fi cazanele, dar și sobele alimentate cu combustibil solid și gazos. Mai mult, pompierii îndeamnă oamenii să nu obtureze canalele de ventilare, să aerisească bine încăperile, iar pe timpul nopții să stingă focul din sobe.
Totodată, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, persoanele sunt rugate să verifice sistematic starea cazanelor, sobelor și altor surse de încălzit, înainte de exploatare, iar în cazul în care depistează fisuri sau defecțiuni să le înlăture pentru a nu-și pune viața în pericol.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2023, din cauza intoxicațiilor cu monoxid de carbon au avut de suferit 65 de persoane, dintre care 32 de minori.