Atenție, FALS! Imaginea președintelui Maia Sandu, folosită de escroci în scopuri frauduloase
Administrația prezidențială îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și precauți față de informațiile false distribuite în spațiul public.
„În contextul atacurilor hibride cu care ne confruntăm în ultima perioadă, observăm faptul că imaginea șefei statului este utilizată în diferite tipuri de publicitate cu caracter de înșelăciune, fraudă și escrocherie prin care sunt promovate produse farmaceutice sau servicii bancare. Astfel de informații false sunt distribuite tot mai des pe internet și promovează indivizi sau companii, iar conținutul mesajelor nu au nicio legătură cu activitatea și imaginea Președintei Maia Sandu”, se precizează pe site-ul Președinției.
Instituția prezidențială atrage atenția cetățenilor asupra faptului că informațiile distribuite în spațiul public, însoțite de fotografii cu imaginea primelor persoane în stat, reprezintă un fals.
Președinția condamnăm aceste practici de dezinformare și îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse sigure.