Ce pedeapsă cer procurorii pentru șoferul care a lăsat-o pe Marcela Paladi fără picioare
4 ani și 8 luni de închisoare, în penitenciar de tip deschis. Această pedeapsă o cer procurorii pentru șoferul Gheorghe Begu, care a lăsat-o pe Marcela Paladi fără picioare, acestea fiindu-i amputate în urma unui accident grav. Totodată, procurorii solicită ca șoferului să-i fie anulat dreptul de a conduce mijloace de transport, precum și încasarea de la acesta a unui prejudiciu de 6,2 milioane de lei. Avocatul lui Begu cere suspendarea condiţionată a executării pedepsei de către clientul său.
De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi, magistrații au menținut decizia de aplicare a sechestrului pe o parte din bunurile pe care le deţine Gheorghe Begu. Este vorba de două maşini, estimate de experţi la aproximativ un milion de lei.
Decizia în cazul lui Begu va fi pronunţată în 3 mai, atunci când urmeaz să aibă loc următoarea şedinţă de judecată.
Amintim că accidentul cumplit a avut loc pe 6 februarie. Marcela, în vârstă de 25 de ani, era pasager într-o maşină care a fost lovită de un alt vehicul pe viaduct. Tânăra a ieşit din automobil să plaseze semnalizatorul şi în acel moment a fost lovită, din spate, de automobilul la volanul căruia se afla bărbatul de 37 de ani.
Potrivit Procuraturii Generale, învinuitul circula cu o viteza de 60-70 de km pe oră.