Manchester United a pierdut meciul cu Newcastle
Manchester United a pierdut confruntarea din etapa cu numărul 29 din Premier League cu Newcastle. "Coţofenele" au obţinut trei puncte importante în meciul de pe St. James Park, după ce s-au impus cu 2-0.
United ar fi putut deschide scorul prin Wout Weghorst, când a şutat în plasa laterală, însă la scurt timp, Newcastle a replicat prin două ocazii uriaşe ale lui Alexander Isak şi Joe Willock, dar David De Gea a intervenit excelent la execuţiile acestora.
Primul gol a venit în repriza secundă, în minutul 65, atunci când Willock, a reuşit, totuşi, să trimită balonul în poarta "diavolilor roşii".
United s-a tot chinuit să egaleze, dar a venit şi golul al doilea al lui Newcastle, reuşit de Callum Wilson în minutul 88, iar partida dintre cele două formaţii s-a terminat cu 2-0.
Newcastle a urcat, astfel, două poziţii graţie acestui succes, până pe locul trei, cu 50 de puncte după 27 de meciuri parcurse. De cealaltă parte, Manchester United a coborât o poziţie până pe locul 4, cu acelaşi număr de puncte, 50, dar cu un golaveraj mai slab.
Săptămâna viitoare, echipa antrenată de Erik ten Hag va disputa partida tur din sferturile de finală ale Ligii Europa cu FC Sevilla. Meciul va fi transmis, în direct, de CANAL 5, cu începere de la ora 22:00.