Contrabandă cu miez de nucă. Administratorul unei întreprinderi, pe banca acuzaților pentru evaziune fiscală de 3,7 milioane lei
Administratorul unei întreprinderi a fost trimis pe banca acuzaților pentru evaziune fiscală de peste 3,7 milioane lei ăn urma exportării miezului de nucă și a nucilor în coajă.
Potrivit procurorilor PCCOCS, bărbatul din Capitală, în vârstă de 40 de ani, ar fi comis faptele în octombrie-decembrie 2015, în contextul exporturilor mărfii în România și Turcia, ceea ce i-a generat venituri de peste 30 milioane lei. Prin urmare, suplimentar dosarului penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS, inspectorii fiscali au solicitat achitarea de către învinuit a penalităților și amenzilor de peste opt milioane lei. Totodată, procurorii au solicitat și obținut aplicarea sechestrului pe bunurile imobile ale acestuia. Autoritățile au fost sesizate în toamna lui 2019 de către administratorul de insolvabilitate al întreprinderii vizate, care a observat urme ale evaziunii fiscale investigate, iar la începutul lui 2020 oamenii legii au pornit urmărirea penală.
Învinuitul a fost condamnat recent într-un dosar penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS - contrabandă cu miez de nucă de 57 milioane lei exportat în Turcia, prin folosirea frauduloasă a contractelor fictive. Dosarul penal pentru evaziunea fiscală investigată a fost expediat pentru examinare Judecătoriei Bălți.