Incendiu la două depozite din centrul orașului Hamburg. Aproximativ 140 de persoane au fost evacuate(FOTO)
Incendiu Hamburg
canal tv
Nori de fum negru au acoperit centrul oraşului Hamburg, oraș din Germania, după un incendiu izbucnit duminică la două depozite situate la est de centru ,potrivit Agerpres
Potrivit Reuters, poliţia din oraş i-a informat pe localnici de posibila existenţă a unor particule toxice în aer. Circa 140 de persoane au fost evacuate şi deocamdată este greu de spus cât de periculoasă este situaţia, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Deocamdată nu se cunosc motivele acestui incendiu de proporţii, care a izbucnit în timpul nopţii, şi nici ce fel de mărfuri se află în interiorul depozitelor cuprinse de flăcări.
Localnicii sunt rugaţi să ţină ferestrele şi uşile închise şi să se protejeze de fumul care a acoperit o zonă amplă din nord-estul oraşului.
Iar operatorul german de căi ferate Deutsche Bahn a anunţat că tronsonul care face legătura dintre Hamburg şi Büchen a fost închis din cauza incendiului