Doi bărbați, de 25 și 30 de ani, din Chișinău, sunt cercetați penal pentru circulație ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare în proporții deosebit de mari. Activitatea acestora a fost documentată de oamenii legii timp de două luni.
Potrivit poliției, suspecții vindeau droguri de tip marijuana și PVP prin contact direct cu consumatorii. Pe piața neagră, valorea drogurilor ridicate constituie circa 500.000 de lei.
Bănuiții riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare. Cercetările cu privire la acest caz continuă pentru identificarea și reținerea altor complici la săvârșirea infracțiunii.