Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Drapelului de Stat, la începutul ședinței plenare de astăzi.
Șeful legislativului s-a referit la semnificația acestei zile: „Sub acest drapel moldovenii s-au unit ca să-și ceară dreptul la limbă, la istorie și la independență. Este unul dintre primele simboluri ale Moldovei independente, care a fost adoptat încă în perioada URSS”.
De asemenea, Igor Grosu, a accentuat importanța acestui simbol al statului:
„Drapelul ne aduce fiecăruia aminte de unitate și anul 2023 este anul în care trebuie să ne unim pentru parcursul nostru european. Să construim o Moldovă puternică, liberă si europeană. Cu acest drapel istoric, vom merge în viitor, în UE”, a menționat șeful Legislativului.