ANSA atenționează: salmonela în pelimeni. Dacă ai cumpărat acest produs NU îl consuma
Salmonela în pelimeni. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor retrage din comerț toate loturile de pelimeni "Siberiene" cu data producerii 30.03.2023 şi care expiră la data de 26.09.2023.
Persoanele care au achiziționat aceste produse sunt rugate să nu le consume și le pot returna unităților de comerț de unde au fost procurate.
"În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață și să coopereze cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse, pentru evitarea sau reducerea riscurilor pentru sănătatea umană prezentate de un produs alimentar neconform. Operatorii din domeniul alimentar, deținători de produse alimentare neconforme, care nu au luat măsuri de retragere a acestor produse de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică. În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la Agenție", menționează ANSA.