În ajun de Ziua Internațională a Copilului, în Capitală a fost inaugurată o pictură murală. Ce reprezintă și cui îi aparține
În ajun de Ziua Internațională a Copilului, în sectorul Botanica al Capitalei a fost inaugurată o pictură murală. Numită sugestiv „Speranța”, pictura este dedicată copilăriei, visurilor și aspirațiilor către un viitor european. Opera de artă aparține pictorului Dmitrii Potapov, artist muralist din Moldova, autor al mai multor lucrări murale, atât din țara noastră, cât și de peste hotare. informează Moldpres.
Potrivit autorului, în lucrare este redată imaginea unei eleve care vine de la școală și în drum spre casă se împrietenește cu toți cei din jur: cu natura, păsările, se joacă cu razele soarelui, dar, în același timp, aspirațiile ei duc către stele.
Lucrarea a fost pictată pe peretele unei clădiri rezidențiale de 14 etaje, care se află lângă stadionul Clubului de fotbal „Zimbru” din Capitală. Acest loc a fost ales datorită faptului că este vizibil de la distanță și este amplasat într-o zonă spre ieșirea din oraș. De asemenea, pictura poate fi admirată și de cei care urmăresc un meci de fotbal pe stadionul din vecinătate. Toate lucrările au fost efectuate în timp record și au durat aproximativ două săptămâni.
În total, peretele are suprafață de 460 de metri pătrați, iar lucrarea ocupă aproximativ 300 de metri pătrați.