VIDEO Ce le-a promis premierul Recean agricultorilor, de la tribuna Parlamentului
Premierul Dorin Recean le promite agricultorilor că prin intermediul Agenției pentru Intervenție și Plăți în Agricultură, Guvernul va achita până la sfârșitul lunii iulie 900 milioane de lei din fondul de subvenționare în agricultură.
„Așa cum am convenit și în anii precedenți cu fermierii, care într-adevăr întâmpină dificultăți financiare, că până la sfârșitul lunii iulie a acestui an vom achita banii din fondul de subvenționare prin AIPA. Noi am crescut capacitatea de procesare a dosarelor, este un lucru tehnic care trebuie să fie realizat și în așa fel am accelerat capacitatea de procesare ca până la sfârșitul lui iulie, nu până la sfârșitul anului, să debursăm toate cele 900 de milioane, am făcut o promisiune. Guvernul în continuare caută soluții”, a declarat Dorin Recean, de la tribuna Parlamentului.
Amintim că, miercuri și joi, fermierii au ieșit la protest în mai multe raioane ale țării. Asociației "Forța Fermierilor" spunea că agricultorii și-au scos tehnica în stradă, deoarece nu sunt auziți de autoritățile centrale, care nu își îndeplinesc promisiunile de a-i ajuta, în conextul în care fermierii se confruntă cu o criză financiară.
CITEŞTE ŞI "Forţa Fermierilor" înaintează un ultimatum şi ameninţă cu blocarea tuturor drumurilor principale
Pe 6 iunie, în cadrul întrevederii cu reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”, Dorin Recean a spus că pentru a sprijini agricultorii afectați de criza economică regională, Guvernul a alocat suplimentar peste 533 de milioane de lei, dintre care 433 de milioane de lei vor fi distribuite prin intermediul Mecanismului de restituire a TVA, iar alte 100 de milioane de lei vor fi repartizate pentru subvenționarea pierderilor înregistrate în urma creșterii prețurilor la motorină și fertilizanți. Șeful Executivului a mai menționat că, recent, Guvernul a majorat cu 75 de unități numărul angajaților Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), astfel încât să fie create toate premisele necesare pentru accelerarea procesării cererilor de debursare a subvențiilor.
CITEŞTE ŞI VIDEO Agricultorii au blocat mai multe segmente de drum în a doua zi de proteste
Recent, AIPA nota că, în primele cinci luni ale anului, pe conturile agricultorilor au fost debursați peste 600 milioane lei, ceea ce constituie circa 40% din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.