ALERTĂ în Moldova! A fost emis Cod Galben de pericol excepțional de incendii
Foto: ziare.com
canal tv
Meteorologii au emis un codul galben de pericolul excepţional de incendii. Avertizarea este valabilă pentru întreg teritoriul țării, în perioada 27 iunie - 5 iulie.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, din cauza lipsei precipitațiilor, în perioada vizată pe întreg teritoriul țării se prevede pericol excepțional de incendiu, clasa V, cu caracter natural și amenințare de incendiu a fâșiilor forestiere și a culturilor agricole.
Cetățenii sunt atenționați, că în condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, orice scânteie poate provoca incendii de proporții. Oamenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis în preajma spațiilor locative, a pădurilor și a lanurilor cu cereale pentru prevenirea incendiilor şi extinderea acestora.