IMAGINI ȘOCANTE! Momentul în care un băiețel a căzut în gol 12 metri în timp ce se dădea pe tiroliană
Un băiețel de șase ani a căzut în gol 12 metri, în timp ce se dădea pe tiroliană, într-un parc din Mexic. Copilul a supraviețuit miraculos după ce a aterizat într-un lac și a fost salvat de un turist, relatează CBS News.
Imaginile video arată cum băiatul, care se afla în Parcul Fundidora din Monterrey, a alunecat de pe tiroliană după ce hamul în care era prins s-a rupt. Cu toate că micuțul era acompaniat de un adult, acesta nu a putut să reacționeze la timp.
Potrivit presei locale, copilul a căzut în gol aproximativ 12 metri. Fratele mai mare al băiatului a scris pe Facebook despre incident și acuză personalul pentru pregătirea deficitară de a acționa în astfel de situații.
„Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a salvat fratele din accidentul spectaculos cauzat de echipa nepregătită și de instalarea proastă a tirolianei, a scris Sauceda pe Facebook. Nataly Moreno, sora băiețelului, a declarat că un turist a sărit să-l scoată din apă, însă a fost la un pas să se înece împreună cu acesta și a fost nevoie să intervină iubitul ei și un alt frate pentru a-i salva, citează digi24.ro.
„Parcul nu are oameni pregătiți pentru acest tip de situație, nimeni nu a putut să-l ajute și să-l scoată din apă”, a spus ea.
Incidentul, care a avut loc pe 25 iunie, a determinat Agenția de Protecție Civilă din Nuevo Leon să suspende tirolianele care fac parte din Parcul Fundidora. Reprezentanții parcului au spus pe Facebook că incidentul a declanșat o „anchetă exhaustivă” pentru a stabili ce s-a întâmplat.