VIDEO Contrabandă cu mărfuri de larg consum de la „KM7” din Odesa. Schema prin care bunurile erau introduse în Moldova
Un grup infracțional specializat în contrabandă cu mărfuri de larg consum de la „KM7” din Odesa, Ucraina, a fost destructurat de oamenii legii. Mărfurile erau introduse în Moldova prin eludarea controlul vamal ori fiind tăinuite sau declarate neautentic în documente la traversarea prin frontieră.
Liderii grupului, doi bărbați cu vârsta de 40 și respectiv 41 ani, racolau persoane în calitate de pasageri, pentru camuflarea activității infracționale, pentru aceasta fiind remunerați cu sume ce variau între 500 și 2000 de lei. Totodată, în timpul documentării au fost identificați mai mulți agenți economici care puneau în vânzare mărfurile în piețele din Chișinău, precum și la mai multe centre comerciale.
Oamenii legii au desfășurat 24 de percheziții și au ridicat mărfuri de larg consum introduse în Moldova prin această schemă, precum și cele deja puse în vânzare.
Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, bunurile ridicate urmează să fie evaluate pentru stabilirea atingerii aduse politicii economice a statului, inclusiv drepturile de proprietate intelectuala, cu ulterioară apreciere juridică, de către organul de urmărire penală.