FOTO. Un căprior, ținut în captivitate la Orhei. Bărbatul care a izolat animalul riscă AMENDĂ
Un bărbat dintr-o localitate a raionului Orhei ținea în captivitate un căprior, cu vârsta de aproximativ un an și patru luni. Despre acest fapt au fost sesizați aseară angajații Inspectoratului de Protecție a Mediului din Orhei. Despre acest caz a anunțat Ion Bulmaga, director general al IPM, pe pagina sa de facebook.
"În cadrul lucrului operativ, împreună cu colegii de la Inspectoratul de Poliție Orhei, a fost depistat cetățeanul, care deținea în captivitate un căprior cu vârsta de aproximativ un an și patru luni", a menționat șeful Inspectoratului de Protecție a Mediului.
Ion Bulmaga spune că bărbatul care ținea în captivitate animalul riscă să fie sancționat.
"Amintesc că ținerea în captivitate a animalelor sălbatice atrage după sine răspundere contravențională", a explicat șeful Inspectoratului de Protecție a Mediului.
Totodată, Ion Bulmaga a venit cu un apel către cetățeni: "Îndemn cetățenii care dețin informații despre acest tip de încălcări să apeleze la 112 sau Linia verde a Inspectoratului pentru protecția mediului".
Căpriorul a fost luat din găspodăria respectivă. Cazul se cercetează în continuare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.