BĂTAIE în Capitală. Un grup de tineri și-au împărțit pumni. Au intervenit carabinerii, poliția și ambulanța
Un grup de tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 26 de ani, s-au laut la bătaie, aseară, în jurul orei 23:35, pe strada Onisifor Ghibu din sectorul Buiucani al Capitalei. Pentru a calma spiritele au intervenit carabinerii, care au și reținut bătăușii. Totodată, la fața locului a fost solicitată ambulanța, dar și un echipaj de poliție.
Potrivit Inspectoratului General de carabineri, tinerii care și-au împărțit pumni erau în stare de ebrietate. Unul dintre bărbații bătăuși a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ceilalți indivizi agresivi au fost conduși la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru documentare. Tinerii s-au dovedit a fi din Chișinău și raionul Soroca. Deocamdată nu este clar motivul pentru care aceștia s-au luat la bătaie.
Oamenii legii investighează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Inspectoratul General de Carabinieri recomandă ca în cazul în care observați persoane violente, sub influența alcoolului, pentru prevenirea unei tragedii, să vă adresați la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați serviciul unic 112.