Fermierii reiau protestele, din 14 august. Prima manifestație va avea loc la Guvern
foto: publika.md
canal tv
Asociația Forța Fermierilor amenință că reia protestele din Piața Marii Adunări Naționale, dar și din țară, asta după ce întrevederea cu prim-ministrul Dorin Recea nu a înregistrat niciun progres în realizarea revendicărilor cerute de aceștia. Într-un comunicat al asociației se mai menționează că autoritățile îi neglijează în mod demonstrativ și, deși sunt în plin sezon agricol, se văd nevoiți să reia protestele.
Luni, 14 august, începând cu ora 10.00, la intrare în Guvern, va avea loc un protest de avertizare.
”Dacă domnul prim-ministru nu dorește să se întâlnească cu agricultorii, atunci mai mulți fermierii vor veni la Guvern să-i întrebe pe cei, care sunt salariați din impozitele noastre, de ce nu avem acest dialog și de ce guvernare nu să ține de cuvânt și nu implementează măcar acele promisiuni, care au fost făcute public pe 27 iunie”, se mai menționează în comunicatul Asociației Forța Fermierilor.