Un copil a murit și alți patru au ajuns la spital la terapie intensivă în urma unui grav accident rutier care s-a produs aseară la Camenca, în regiunea transnistreană. Potrivit miliției transnistrene, la volanul mașinii se afla un copil de 14 care a luat automobilul părinților fără voia lor. Cu el în mașină mai erau 4 adolescenți cu vârstele de 14 și 15 ani.
Băiatul de 14 ani care se afla la volan a decis să iasă pe contrasens pe un drum cu sens unic. La un moment dat a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un gard de piatră. Din nefericire, unul dintre copii a decedat, iar ceilalți au fost transportați la spital.