Un bărbat a rămas fără automobil, după ce s-a aflat că mașina era căutată prin INTERPOL
Un automobil a fost ridicat în punctul de trecere a frontierei Leușeni pe motiv că era dat în urmărire internațională. Proprietarul mașinii nu ar fi cunoscut acest fapt, precizând polițiștilor de frontieră că achiziționase automobilul într-un salon auto din Chișinău.
„La sfârșitul săptămânii trecute, pentru formalitățile de control pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un conațional de 47 de ani. Acesta conducea un Renault Kadjar înmatriculat în Republica Moldova. În cadrul verificării actelor pentru automobil și procesării informației în baza de date a fost semnalat INTERPOL. Mijlocul de transport era anunțat în căutare de către autoritățile din Austria, din luna noiembrie 2022, informație confirmată de către Direcția Cooperare Polițienească Internațională a IGP”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
În declarații, șoferul a relatat că intrase în posesia mașinii în toamna anului 2021, procurând-o într-un salon auto din Chișinău, fapt ce nu poate explica căutarea acesteia prin INTERPOL.
Până la încheierea cercetărilor și luarea unei decizii legale, autoturismul a fost indisponibilizat pe teritoriul SPF Leușeni.